press_release

Intervenție în premieră națională la Polisano: pacient salvat de la amputarea piciorului cu o bioproteză de ultimă generație | Video

Dr.Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano, asistat de dr. Sherif Sultan, unul dintre primii trei chirurgi cardiovasculari din lume, și de dr. Petru Liuba, de la Universitatea Lund din Suedia, au realizat în premieră o intervenție la Sibiu. Un pacient de 63 de ani, cu ischemie critică, aflat în pericolul de a-i fi amputat piciorul, a fost operat folosindu-se o implantare de grefă vasculară biosintetică proteză folosită pentru prima dată la Sibiu și lansată în urmă cu șase luni în alte spitale din străinătate.

”Pacientul trăia cu o durere permanentă și era în pericol iminent de a i se tăia piciorul. Variante mai erau: folosirea unei vene de la picior sau folosirea unei proteze de plastic care putea ceda după un an. Această bioproteză folosită de noi este fabricată în Australia, lansată de câteva luni și este făcută să dureze ani de zile”, a declarat directorul medical al Spitalului Polisano, dr. Victor Costache.

”La sfârșitul operației, pacientul nu înțelegea cum o operație despre care medicii care l-au consultat anterior îi spuneau că e foarte mare și dificil de făcut, a fost finalizată fără o cicatrice mare pe tot piciorul, ci doar cu două incizii mici. Și întreba ”Sigur m-ați operat? Adică eu nu mai simt durere, dar de ce nu se văd urmele operației?”, iar dr. Costache i-a explicat totul în detaliu”, a spus și dr. Sherif Sultan.

Intervenția a fost realizată în cadrul proiectului ”Saving Hearts”, proiect destinat studenților din România, Irlanda și Suedia care participă la cursuri avansate de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară, la Sibiu. Școala finanțată în cadrul programului Erasmus+ este caracterizată drept unul din cele mai importante evenimente din domeniul medical la Sibiu, având în vedere numele importante invitate să predea.

Una din trei persoane cu vârstă de 60 de ani suferă de boală arterială periferică, determinată de blocarea arterelor membrelor inferioare. Primele simptome ale pacientului sunt durerile şi crampele la nivelul muşchilor piciorului în timpul mersului, iar pe măsură ce boală avansează apar durerile în repaus, ulcerele şi gangrenele, care nu se pot vindecă fără restabilirea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Boală arterială periferică are o rată de creştere rapidă, fiind întâlnită în special la fumători, diabetici şi persoane care suferă de hipertensiune arterială. Netratată la timp, această poate duce chiar la amputarea piciorului afectat.

Grefa biosintetica Omniflow II este o tehnologie nou introdusă în Europa de Est pentru tratarea acestei boli rapid progresive. Grefa este produsă de LeMaître, cel mai mare furnizor global de dispozitive inovatoare pentru tratarea bolilor vasculare periferice şi este realizată din colagen încrucişat de la ovine şi o mesa sintetică din poliester. Datorită ţesutului animal, grefa biosintetica este foarte uşor absorbită de ţesutul uman, iar riscurile de infecţie sau incompatibilitate sunt aproape nule. Această grefă înlocuieşte cu succes metodele clasice ale chirurgiei vasculare şi anume bypass-ul sau grefele din materiale sintetice, cu risc ridicat de infecţii şi care la un moment dat trebuie înlocuite.

Link video: https://www.youtube.com/watch?v=MNoc21N7DRg&hd=1

Original source:  http://www.turnulsfatului.ro/31613/interventie-in-premiera-nationala-la-polisano:-pacient-salvat-de-la-amputarea-piciorului-cu-o-bioproteza-de-ultima-generatie-%7C-video.html?sst=saving%20hearts

Data publicării: 31 Iulie 2015